Anunțul momentului de la Ministerul Sănătății: „Este o certitudine. Vom trece la scenariul trei”
Ministrul Sănătății Victor Costache susţine că numărul cazurilor de îmbolnăvire cu noul coronavirus va creşte, iar România va trece la următoarea fază.
„Mai devreme sau mai târziu vom trece în scenariul trei. Este o certitudine. Suntem pregătiţi, avem resursa umană necesară, avem paturile de terapie intensivă, încă avem consumabile, ne luptăm cu orice înseamnă fenomen speculativ, de aceea am blocat exportul paralel”, a spus ministrul Sănătății, Costache.
„Este un sistem sanitar slăbit, este un sistem sanitar care a fost legiferat şi întreţinut nesănătos ani de-a rândul, un sistem sanitar care are foarte mult până va ajunge la nivelul Franţei, Germaniei sau Italiei care aţi văzut cât de repede un sistem sanitar ultraperformant cum a fost dat peste cap de această epidemie de COVID-19”, a mai declarat ministrul la o televiziune de știri.
Pe 4 martie, autoritățile au adoptat o decizie legată de scenariile privind evoluţia și intervenția în cazul infecţiei cu noul coronavirus în România. Scenariul 1 presupune existenţa de la 1 la 25 de cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus. Scenariul 2, de la 26 până la 100 de cazuri, scenariul 3, de la 101 până la 2.000 de cazuri de infecție, iar ultiml scenariu vorbeşte deja despre peste 2.001 cazuri de îmbolnăvire.
Ce presupune scenariul 2
Potrivit autorităţilor, scenariul 2 va presupune următoarele măsuri suplimentare: anchete epidemiologice mai extinse, secții separate pentru coronavirus în spitale, limitarea unor intervenții chirurgicale care nu sunt absolut necesare, adică cele pentru boli cronice sau intervenții programate şi un control la graniță mai accentuat, care să vizeze și persoanele din alte țări decât cele care sunt în zona roșie sau zona galbenă. Victor Costache a explicat că autorităţile se pregătesc pentru a trecere în scenariul 3 sau 4.
Victor Costache, despre sistemul sanitar românesc
Ministrul Sănătăţii cataloghează sistemul sanitar românesc drept unul ”slăbit, care a fost legiferat şi întreţinut nesănătos ani de-a rândul”.
”Este un sistem sanitar slăbit, este un sistem sanitar care a fost legiferat şi întreţinut nesănătos ani de-a rândul, un sistem sanitar care are foarte mult până va ajunge la nivelul Franţei, Germaniei sau Italiei care aţi văzut cât de repede un sistem sanitar ultraperformant cum a fost dat peste cap de această epidemie de COVID-19”, a afirmat Victor Costache.